A fost semnat primul contract de finanțare pentru valorizarea patrimoniului turistic prin Programul Regiunea Centru
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a anunțat miercuri, 5 februarie 2025, semnarea primului contract de finanțare în cadrul Priorității 7. O Regiune cu turism sustenabil, Intervenția 7.1.2 – Intervenții destinate protejării și valorificării în scop turistic a patrimoniului natural și a resurselor balneare.
Conform comunicatului oficial, proiectul „Protejarea și valorificarea, în scop turistic, a patrimoniului natural și creșterea siguranței turiștilor în zona munților Cindrel, Lotru și Făgăraș, județul Sibiu” are o valoare totală de 10.416.296,60 lei din care valoarea finanțării nerambursabile alocată prin Programul „Regiunea Centru” fiind de 8.067.193,02 lei, reprezentând 85% din valoarea totală.
În cele 30 de luni de implementare, până în luna decembrie 2026, în cadrul proiectului se vor realiza trei obiective astfel:
- Un punct de belvedere și de observație avi-faunistică în zona Vârfului Bătrâna, pe traseul de drumeție Păltiniș – Poiana Găujoara – Șaua Bătrâna (comuna Rășinari);
- Construirea unui refugiu turistic și a unui punct de belvedere în Munții Lotru – Vârful Prejba, într-un sit Natura 2000 (comuna Sadu), unde traseele de drumeție au fost reabilitate recent prin programul CJ Sibiu „Anii Drumeției”;
- Reabilitarea, modernizarea și dotarea Refugiului Salvamont Bâlea Lac, care, împreună cu refugiul din zona Prejba, va contribui la creșterea siguranței turiștilor într-un dintre cele mai frecventate zone montane din România.
De asemenea, vor fi organizate activități de promovare a frumuseților naturale și a atracțiilor specifice fiecărei locații prin diverse canale de marketing, cum ar fi rețelele sociale, website-uri, bloguri de turism, și media tradițională; de digitalizare a obiectivelor vizate de investiție; introducerea obiectivelor turistice naturale care fac obiectul proiectului în minim 3 circuite turistice, până la finalul implementării proiectului; implicarea tinerilor în acțiuni de voluntariat din domeniul ecologiei şi al protecției mediului; acțiuni de informare a micilor producători din zonă; acțiuni de instruire/conștientizare aspecte de siguranță/securitate pe munte; organizarea unei sesiuni de informare pentru persoanele defavorizate cu privire la meșteșuguri tradiționale care pot fi realizate și care aduc un venit sigur etc.
Sursa: ADR Centru