sdktmedia.ro

În Sedința de Guvern care a avut loc joi, 16 ianuarie 2025, au fost aprobate trei obiective de investiții de utilitate majoră pentru infrastructura rutieră din țara noastră, în valoare totală de peste 2,8 miliarde lei. 

Conform comunicatului, acestea vor fi finanțate din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul Uniunii Europene, prin Programul Transport 2021-2027, precum și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. 

Primul proiect vizează două obiective de investiții în infrastructura rutieră sunt în județul Galați, fiind proiectate să asigure o legătură mai rapidă și în condiții moderne de trafic cu Autostrada Moldova și către podul suspendat de la Brăila. Așadar vor fi modernizate drumurile dintre Galați și Hanu Conachi, investiție în valoare de 1,85 miliarde de lei și o durată de execuție de 3 ani. 

Al doilea proiect este Drumul Expres Brăila-Galați și varianta ocolitoare Galați cu o valoare totală a investiției de 812 milioane lei, bani cu care va fi construit un drum de legătură directă între aceste două importante artere rutiere. Noua infrastructură va asigura astfel accesul direct din varianta ocolitoare Galați către podul suspendat de la Brăila. 

Cel de al treilea proiect este reprezentat de amenajarea nodului rutier Pantelimon. Noul nod rutier va fi amplasat în zona kilometrului 48 al Autostrăzii de Centură București A0, secțiunea de nord, pentru a facilita accesul la Drumul Național 3. Valoarea totală a investiției este de 174,7 milioane de lei, iar termenul de finalizare este de nouă luni. 

Sursa: Guvernul României