PR Vest: S-a lansat apelul de proiecte pentru ONG-uri privind implementarea pactelor de integritate în cadrul componentei New European Bauhaus
Data publicarii: 28 noiembrie 2024 18:13
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027, a publicat pe 27 noiembrie 2024, Ghidul de finanțare pentru apelul de proiecte privind implementarea Pactelor de Integritate în cadrul componentei New European Bauhaus, care va finanța proiecte pilot de revitalizare, reconversie și punere în valoare a spațiilor și clădirilor urbane.
Solicitanții eligibili sunt:
- Organizațiile nonguvernamentale și/sau alte ONG-uri fără scop patrimonial, înființate prin alte legi speciale cu sediul în România și locația de implementare în Regiunea Vest, înființate cel târziu la data de 31.12.2021.
- Parteneriate între ONG și/sau alte organizații Non-Guvernamentale fără scop patrimonial, înființate prin alte legi speciale.
Bugetul total alocat este de 200.000 de euro.
În cadrul apelului vor fi sprijinite proiecte care cuprind:
- Evaluarea procedurilor de atribuire a contractelor Autorității Contractante în cadrul proiectului selectat și a modului în care sunt respectate principiile de integritate, responsabilitate, nediscriminare, transparență și tratament egal în procesul de atribuire și implementare a contractelor;
- Monitorizarea procedurilor de achiziții publice și a implementării pentru toate contractele semnate în cadrul proiectului;
- Realizarea de rapoarte de monitorizare și liste de verificare specifice Pactului de Integritate;
- Activități administrative: participarea la ședințe de lucru și monitorizarea activităților ce țin de implementarea contractului atribuit de Autoritatea Contractantă.
Proiectele vor putea fi depuse în perioada 15 ianuarie 2025, ora 12:00 – 15 aprilie 2025, ora 12:00.
Sursa: ADR Vest